Bicaz and Piatra Neamt

The Gondola - Piatra Neamt City

Mountain Spring Lake and Bicaz Dam

Lacul Bicaz - SCURT ISTORIC

Dimitrie Leonida a absolvit în anul 1908 Politehnica din Berlin-Charlotenburg, tema proiectului său de diplomă fiind "Complexul hidroenergetic al Bistriţei lângă Bicaz".

Proiectul pentru utilizarea căderii Bistriţei şi pentru electrificarea aproape a întregii Moldove, prevedea o mare uzină în satul Stejarul, în comuna Pângăraţi şi închiderea Bistriţei printr-un baraj de 60 m înălţime, la punctul Izvorul Muntelui, 2 km mai sus de Bicaz. Prin această lucrare se forma un lac de 20 km lungime. Lacul ar fi avut un considerabil volum, de peste 400 milioane metri cubi de apă, suprafaţa inundată fiind de 1678 ha, din care 507 ha ar reprezenta terenurile deja inundabile de pe malurile Bistriţei.

Spre a se căpăta o cădere mare, apa din lac urmează să treacă - printr-un tunel - muntele Botoşanului, ocolindu-se astfel bucla pe care o face Bistriţa la Bicaz şi ieşind direct la Stejarul, unde este proiectată uzina principală.

Căderea obţinută era de 120 metri înălţime şi energia produsă ar fi de 150.000 cp, ceea ce ar permite electrificarea întregii reţele de cale ferată din Moldova, deosebit că ar fi dat naştere la întinse industrii, prin care s-ar fi pus în valoare mulţimea bogăţiilor naturale care zac în solul acestei regiuni.

Citat din lucrarea Călăuza judeţului Neamţ de Constantin Matasă, apărută în anul1929.

Pentru sistemul hidroenergetic românesc, Bicazul este piatra de temelie. Este Legenda. Este şantierul despre care toţi vechii hidrotehnicienii vorbesc cu pioşenie, cu admiraţie, cu mândrie. Pentru că istoria lucrărilor hidrotehnice şi energetice din România se împarte în două epoci: înainte şi după Bicaz. Pentru că măreţia acestui proiect a fost, la acea vreme, ceva de neimaginat. Atât din punct de vedere al volumului de lucrări, al costurilor şi nu în ultimul rând al tehnologiei şi soluţiilor tehnice ce au trebuit găsite, inventate. Datorită faptului că era primul astfel de baraj, de asemenea dimensiuni, nu exista deloc experienţă în domeniu. Practic Bicazul a fost o provocare pentru inginerii români constructori şi energeticieni de la acea vreme. Iar pentru aceasta a fost numit "şcoala hidroenergeticii româneşti".

Pe de altă parte este suficient să ne gândim la miile de metri cubi de rocă dizlocată ce au trebuit transportate cu camioanele de mică capacitate existente la acea vreme (primul camion românesc construit în 1954 la Braşov, SR 101, avea capacitate de doar 4 tone). Ca să nu mai vorbim de excavatoare... Nu degeaba au fost suficienţi sceptici care nu au crezut în realizarea acestui vis.

Lucrările de construcţie la amenajarea hidro-energetică au început în luna noiembrie a anului 1950, an în care a fost aprobat Planul de electrificare al ţării. Costurile realizării proiectului au fost de aproximativ 1,7 miliarde de lei (bani socotiţi la valoarea de atunci) şi au însemnat pierderea a sute de vieţi omeneşti în timpul lucrărilor. Aici au muncit mii de deţinuţi (majoritatea lor, în primii ani de şantier, au fost deţinuţi politici cu înaltă pregătire de specialitate), militari în termen şi brigadieri.
Pentru realizarea construcţiei au trebuit strămutate aproape 20 de sate. Două dintre acestea, Răpciuniţa şi Cârnu, au dispărut în totalitate. Au fost strămutaţi peste 18.000 de locuitori din aproape 2.300 de gospodării.

Pentru alimentarea cu energie electrică a şantierului s-a utilizat o centrală Diesel de cca. 6 MW. Ulterior, la finele anului 1957, a fost pusă în funcţiune linia de 110 kV Roman - Stejaru asigurându-se astfel necesarul de electricitate pentru lucrări. În august 1960 sunt puse în funcţiune liniile electrice de 110 kV Stejaru - Suceava şi Stejaru - Fălticeni (în 1960 aceasta va trece la 220 kV devenind prima linie electrica aeriana LEA de 220 Kv din ţară). Câteva luni mai târziu pornea prima turbină de la centrala Bicaz-Stejaru.

În 1953 este dată în funcţiune fabrica de ciment de la Bicaz care va asigura necesarul de ciment pentru realizarea proiectului (fabrica de ciment de la Taşca va fi pornită ulterior, abia în 1979).

Realizarea proiectului nu a fost lipsit de evenimente: de la restricţia generalizată de introducere a băuturilor alcoolice în zonă vreme de doi ani sau groaznica explozie a unei pungi de gaze în tunel (soldată cu aproximativ 30 de morţi), până la inundarea centralei ce poartă numele lui Dimitrie Leonida (unicul necaz de amploare din istorie).

Lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui s-a "născut" oficial la 1 iulie 1960 (în prezenţa lui Dimitrie Leonida), odată cu închiderea ultimei porţi a barajului.

În luna octombrie a aceluiaşi an (01.10.1960), primul hidroagregat de 27,5 MW începea să producă energie electrică. Lucrarea finală avea să depăşească cu mult proiectul iniţial imaginat de Dimitrie Leonida cu mai bine de 50 de ani înainte, făcând posibilă electrificarea întregii zone Bicaz.

Barajul de la Izvorul Muntelui este prevăzut cu seismograf de mare precizie şi nu s-a confruntat niciodată cu probleme majore, nici măcar în timpul devastatorului cutremur din 4 martie 1977. Tot ceea ce s-a realizat a fost în conformitate cu planurile de construcţie şi nu s-au făcut compromisuri la calitatea lucrărilor (aşa cum s-a întâmplat cu multe alte lucrări executate în timpul comunismului).
Lucrările au fost finalizate în anul 1961.(sursa Neamt.ro)